Asociația Speranța Ivești a fost înființată în anul 2007, având sediul social în comuna Ivești din județul Galați. Scopul acesteia este de a oferi oamenilor posibilitatea de a-și îmbunătăți calitatea vieții din punct de vedere fizic, mintal, spiritual și social.
Inițiativa acestui proiect aparține Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din localitatea Ivești, după implicarea pe o perioadă lungă de timp în mai multe proiecte sociale dintre care amintim: construirea de case pentru săraci, curățenie la case de bătrâni, expoziție de sănătate în colaborare cu Centrul de Sănătate Herghelia, implicarea parțială în proiectul ”Casa Pâinii” – proiect care venea în întâmpinarea nevoilor bătrânilor străzii, ”Tin-Serv” în localitate cu tinerii din districtul Grivița în colaborare cu Primăria Ivești.
Toată această implicare a dat naștere visului construirii unui Centru de Sănătate. Cu sprijinul primăriei comunei Ivești care ne-a concesionat 15200 mp teren, în iunie 2008 au început lucrările pentru construirea acestei institutii de sănătate. Prin puterea și ajutorul lui Dumnezeu construcția este ridicată la roșu pe o suprafață desfășurată de 1620 mp, împărțită pe trei nivele.
Pe toată perioada construcției, până în momentul acesta, susținerea financiară a fost acoperită de oameni care au pe suflet acest proiect. Au fost donate materiale de construcții sau achiziționate la prețuri foarte mici, înțelegându-se scopul acestei lucrări; iar mâna de lucru a fost realizată în mare parte prin voluntariat. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți!
Dorința noastră este ca în timp cât mai scurt să finalizăm acest proiect, de aceea ca dată de sfărșit amintim anul 2018, dar știm că planurile stau în mâna puternică a lui Dumnezeu pe care am simțit-o din plin pe tot parcursul lucrărilor.
Împreună putem oferi SPERANȚA semenilor noștri care și-au pierdut liniștea, pacea și încrederea.